Ieri şi azi m-am plimbat pe la Marriott şi Howard Johnson cu ocazia a două evenimente: Seminar de data mining cu Rafal Lukawiecki (mai multe detalii mâine-poimâine) şi Netcamp. Mai proaspete şi poate mai interesante sunt impresiile de la evenimentul organizat de Cristi Manafu şi compania.
Evenimentul a fost spart în patru sesiuni:
- de la 9 la 11 au fost Hugh MacLeod (vedeta zilei), Miel van Opstal de la Microsoft şi Radu Ionescu, moderaţi de Dragoş Novac
- cam de la 12 la 2 şi ceva Rodrigo Sepulveda de la vpod.tv, Eirik Solheim (Norwegian Broadcasting Corporation, un fel de TVR de-al lor) şi Cristian Mezei de la Kondiment Konversion. Onorurile au fost făcute de Sergiu Biriş, Trilu.ro
- Nir Manor (Onmax-Emerp), Mihai Crăsneanu (Grey Juice Lab), Oana Şolcă de la Orange şi Dragoş Mănac, SNS. Moderator: Mădălin Matica, DotCommerce
- Finala Net Start-up, cu Cătălin Teniţă, Alex Brie, Emi Gal, Vladimir Oane şi George Lemnaru în rolurile principale.
În sală, pe lângă cei menţionaţi mai devreme, au fost o groază de bloggeri români. Am schimbat 2-3 vorbe cu Piticu, Florin Grozea, Zoso, Bobby Voicu, Bogdan aka nihasa şi Tudor. Şi au mai fost şi alte feţe.
Conferinţa a început destul de atipic, cu Hugh MacLeod punând audienţa să se ridice în picioare şi să tot strige Kula. A vorbit despre English Cut, blogul unui croitor şi cum i-a influenţat afacerile, dar revelaţiile au venit odată cu discuţia despre Stormhoek, un vin din Africa de Sud.
În primul rând, o campanie de advertising diferită poate aduce succese imense, iar cooptarea lui Hugh la Stormhoek s-a dovedit a fi câştigătoare. Ideea genială a fost utilizarea unor etichete diferite, cartoonish, precum cea de mai sus. Sau un text cu “Microsoft change the world or go home” şi un monstru albastru. Plus sticle gratuite date la diverse evenimente geekish.
Iar aici Hugh a ridicat la fileu următoarea idee: “social objects”. Nu e vorba de obiectele propriu-zise, ci de valoarea socială din jurul lor, povestea. El a dat exemplul cu iPhone şi cu discuţiile care apăreau în jurul unui gadget nou (”duuuuude, you have an iPhone!”). Şi la câteva ore după, jucându-mă cu iPhone-ul lui Emi, mi-am dat seama că al dracului scoţian are perfectă dreptate. Duuuuude, you have an iPhone! :-) Eu aş merge un pic mai departe pe ideea lui Hugh şi aş spune că în cazul obiectelor [mai] virtuale, cum sunt majoritatea aplicaţiilor software, povestea e din ce în ce mai importantă. Leopard vs. Vista. Gmail vs. Yahoo Mail. Şi aşa mai departe.
Al doilea lucru fascinant era că invitatul vedetă al evenimentului era un om cât se poate de normal, cu experienţă în advertising şi talent la caricaturi. That’s it. Nu era un geniu neînţeles, o făptură cu 10 mâini sau 17 capete. Şi asta ar trebui să dea de gândit multora. Dacă ai un hobby sau dacă faci ceva din pasiune, Just Fucking Do It! ™. Nu căuta răspunsul la alţii.
Miel van Opstal a vorbit despre Internet Reality Check. A adus în discuţie FRAM, acel SPAM generat de prietenii care sar de la o reţea socială la alta şi te bombardează cu emailuri generate automat ca să te înscrii şi tu. Apoi a spus câteva reguli de bun simţ gen “un singur blog per companie” sau “respectă-ţi angajamentele”. Dacă Miel ar fi fost puţin mai la subiect şi n-ar fi deviat aşa de des…
Radu Ionescu a început când trebuia să se ia pauză, aşa că a galopat prin prezentarea sa referitoare la 10 tool-uri pentru web advertising. N-a reuşit să spună mai multe decât era scris pe slide-uri, dar a terminat în sub 20 de minute, probabil citind nevoia de cafea în ochii audienţei. Aş fi vrut să aud mai multe.
A doua sesiune a avut ca temă “Mituri, oportunităţi şi dificultăţi”.
Rodrigo Sepulveda a vorbit un pic despre istoria vpod.tv, ce oferă şi pentru cine. Ştiam că vpod.tv e un fel de YouTube, dar ei s-au poziţionat puternic pe piaţa franceză ca un serviciu de video business2business. Au câţiva clienţi mari, gen BNP Paribas (da, da, cei cu Roland Garros-ul) care folosesc vpod.tv ca o platformă de streaming video.
Au mai fost câteva mici calcule referitoare la costuri: cât e un MB transferat, cât costă 1000 de filme văzute, cât e partea agenţiei de advertising şi aşa mai departe. Aparent, suma destul de optimită e undeva în jurul cifrei de 17 dolari, sub cei 20 de dolari oferiţi de Google pentru mia de afişări (dacă greşesc, trageţi-mă de mânecă).
Eirik Solheim a vorbit de blogging şi de social media. Cea mai interesantă idee a fost următoarea concluzie: filmele piratate sunt obţinute cu mai puţini bani şi la o calitate mult mai bună decât în media tradiţională. Aş vrea să văd StarGate: Atlantis la televizor sau via The Pirate Bay, în format HD? Nu mai prost, nu la fel de bine ci semnificativ de bine, în special dacă folosesc un monitor sau un televizor HD-ready.
Opinia lui Eirik era că utilizatorii oricum vor alege calea cea mai simplă. Iar media tradiţională ar trebui să ofere mai multe libertăţi utilizatorului şi să vină mai mult spre el. And so on and so on and so on :-)
Ultimul prezentator din al doilea panel a fost Cristian Mezei. Nu o să intru în detalii de dragul evenimentului, dar a fost de departe cea mai slabă prezentare. Extrem de incorect mi se pare să adaugi “I will do a follow-up post about how much I hate conferences I speak at and why” pe blog. Măcar din respect faţă de organizatori sau oamenii care au dat nişte bani să fie acolo.
Următoarele două sesiuni în post-ul următor.
