Evaluare, monşer!

Printr-o serie de evenimente fortuite, am primit o serie de mailuri trimis de unul dintre profesorii din Automatică şi Calculatoare, Răzvan Rughiniş pe numele lui, şi de Răzvan Deaconescu, unul dintre asistenţi.

Rughiniş mi-a fost un fel de şef la IT Academy-ul din Politehnică, dar mai mult la nivel de titlu pentru că n-am avut ocazia să-l cunosc. La eLiberatica, în schimb, am avut niscavai conversaţii despre Politehnică şi ce planuri avea el la momentul respectiv împreună cu trei asistenţi, Ştefan, Vlad şi Răzvan.

Impresia lăsată după acele zile era foarte bună. Părea genul de om care are opinii bine înfipte, dar suficient de inteligent să schimbe direcţia cu 180 de grade dacă îşi dădea seama că lucrurile nu merg bine. Mai mult, dialogul cu nişte studenţaşi de anul trei era cât se poate de relaxat, pentru toată lumea. Dar cel mai mult mi-a plăcut că pleca de la premiza “studenţii trebuie să înveţe, nu să ia examenele”.

Da, ştiu, sună aiurea pentru multă lume.

Unul dintre lucrurile pe care Răzvan (îmi permit să-i spun Răzvan pentru că nu l-am cunoscut în calitate de profesor) insista la una din mesele de prânz de la eLiberatica era ideea de feedback. Profesorul are “unealta”, adică nota, dar opinia studenţilor rareori era cuantificată. Ca să-şi facă lumea o idee, ţin minte că se vorbea la un moment dat de un sistem de feedback în timp real: stăteai la curs, apăsai pe un buton când lucrurile păreau mai neclare şi pe alt buton cât păreau plictisitoare. Plus tot felul de idei despre cum să elimini voturile date aiurea.

Recent, pe lista de discuţii de la Reţele de Calculatoare, au fost o serie de discuţii care atingeau mai puţin materia cât chestiunile filosofice din spatele statutului de student. De exemplu, votarea studentului din Senat (întâmplător, cel ales de studenţi mi-a fost coleg de grupă), unde primul loc a fost ocupat cu 35 de voturi. Sau faptul că s-au publicat nişte subiecte care s-au dat la o grilă şi asta nu pe vreun grup obscur ci chiar pe lista de discuţii a materiei respective, unde are acces toată lumea.

O mică paranteză despre examene şi subiecte.

La Spiru Haret toate examenele sunt grile. Şi cu vreo două săptămâni înainte se publică toate variantele, dar fără răspunsuri corecte. Aşa că o serie de studenţi mai binevoitori se apucă şi rezolvă grilele, le publică pe un forum şi majoritatea le toceşte.

E o metodă stupidă. De altfel, învăţatul “mecanic” e o metodă stupidă pentru simplul motiv că îţi şuntează creierul şi, cât se poate de sincer spun asta, marele merit al Politehnicii e că te învaţă să gândeşti “inginereşte”.

În acelaşi timp, Rughiniş a oferit studenţilor o listă cu evaluarea asistenţilor la cursul de RC. Erau trecute frumos sarcinile fiecărui grup, o notă de la 1 la 10, problemele apărute (gen “X nu s-a implicat suficient de mult”). Ceea ce oferea un context excelent pentru o discuţie referitoare la evoluţia asistenţilor de-a lungul semestrului. Şi, din respect pentru gest, cu un minim de autocenzură şi cu un maxim de fapte concrete.

funny pictures
moar funny pictures

Problema cea mare e că majoritatea studenţilor politehnişti se comportă de parcă ar fi o masă de oameni ce n-a auzit de gândire liberă. Dacă nu sunt mânaţi cu băţul, ştiu doar să se opintească sau să perfecţioneze clismele mentale. Cum s-a întâmplat cu schimbatul paturilor în cămine, unde organizarea defectuasă a forţat fete să care paturi grele de metal în timp ce gagii vânjoşi şi cu impresii de macho fatal stăteau la o ţigară pentru că nimeni nu le-a spus să dea o mână de ajutor.

Indiferent de metodele sau ideile lui Rughiniş, e important să se înţeleagă faptul că acum există un om care e dispus să încerce să schimbe status quo-ul din Politehnică. Care are o mână de oameni ce au puterea să creeze un momentum prielnic schimbării. Nu vor putea niciodată să clădească o nouă Politehnică, niciodată nu vor schimba sistemul de învăţământ.

Ei sunt doar o rotiţă mică dintr-un angrenaj imens care, surprinzător, e format în special din studenţi. În momentul în care e nevoie să convingi aproape două grupe ca să ajungi student în Senat pentru că restul n-au chef să voteze, în momentul în care te opinteşti în nişte reguli care par exagerate la prima vedere şi nu eşti în stare să vezi imaginea mai completă, atunci n-ai dreptul să pretinzi ca lucrurile să-ţi fie servite de-a gata.

20 Responses

  1. Minunata ideea cu feedback-ul in timp real!

    Un bun profesor si-ar putea inregistra video cursul predat si sa suprapuna un grafic de feedback instant peste partea video. Asa vede mai clar unde e plicticos si unde e interesant.

    Andrei Rinea - 3 februarie at 1:13 am
  2. Am si eu o intrebare, cand sa schimbat si au ajuns ca profesorii trebuie sa fie hazli si interesanti? Ca pe vremuri doar trebuiau sa predea.

    dadatroll - 3 februarie at 4:56 pm
  3. Nimeni n-a zis nimic de hazliu. Despre “interesant” e cu totul şi cu totul altă discuţie.

    Andrei - 3 februarie at 5:58 pm
  4. Indiferent de metodele sau ideile lui Rughiniş, e important să se înţeleagă faptul că acum există un om care e dispus să încerce să schimbe status quo-ul din Politehnică.

    Intamplator am avut onoarea sa il intalnesc pe d-l Rughinis in anul 4 la RC (anul trecut).
    Si nu m-a impresionat absolut deloc.

    A ramas extrem de dezamagit de participarea sub 50% studenti la cursuri (desi daca era consecvent cu principiile enuntate, ar fi trebuit sa fie multumit ca cei care vin sunt cu adevarat interesati si nu vin pentru nota) si a inceput sa ameninte ca va pica jumatate din serie (ceea ce mi se pare extrem de anormal).

    Am mai auzit niste teorii cum studentii sunt nerecunoscatori desi el isi da interesul sa predea cursul si si-a reeditat cartea cu informatii noi special pentru studenti.
    Nu mi se pare o atitudine normala sa ceri recunostinta ca iti faci treaba (in fond un profesor de aia e profesor - sa predea si sa aiba un curs solid).Ca nu o fac toti, e altceva.Cum ar fi sa ma duc maine la job sa ma revolt ca nu imi sunt oamenii recunoscatori ca imi fac treaba?

    Si to top it off, am avut parte de o tema obligatorie - un eseu despre ce ne nemultumeste la politehnica (fara de care nu intram si chiar nu s-a intrat in examen ).
    Dupa colectarea temelor, d-l Rughinis a extras niste fragmente extrem de partinitoare din ele si le-a postat pe forum …tin minte ca un coleg scrisese ca nu i se pare normal ca Regia (care e campus universitar) sa fie plina de cluburi, tiganie, masini de lux si panarama si in rezumatul domnului profesor aparea gen “studentii sunt deranjati de masinile de lux din Regie”.

    :( am fost extrem de dezamagita.
    Mi s-a parut un fel de “vreau schimbare dar numai schimbarea mea”.

    behindblueeyez - 4 februarie at 11:47 pm
  5. Schimbarea nu se face prin obligarea studentilor sa mearga la curs sau sa cumpere nu stiu ce carte. Trebuie sa aiba metode de predare atractive, interactive si mai ales selective.
    Cat despre metodele de testare a studentilor, cele alese de Rughinis sunt cele mai neinspirate - intrebari ambigue si punct la punct din cartea prea pretioasa a lui.

    Sunt convinsa ca Rughinis are puterea de a spala creierele tinerilor studenti, pentru ca “pare de treaba”, din pacate ascunde multe frustrari care se regasesc in mesajele de pe forumuri.

    Nu este mereu atat de receptiv discutiei asa cum l-ai vazut tu: am vorbit cu o fata din anul I, care cu lacrimi in ochi spunea ca desi a avut 7.55 nota finala a fost 7, iar Rughinis i-a raspuns cu “n-am timp pentru problemele tale”.

    Succes!

    Iulia - 5 februarie at 12:14 am
  6. Rughinis mi-a fost si mie profesor in anul IV.

    Este un omuletz foarte arogant care crede ca le stie pe toate, un omuletz agitat care nu se asorteaza niciodata (vine cu o camasa roz si o cravata portocalie), un omuletz care da din maini, un omuletz care face morala doar de dragul de a se lasa tacerea in jurul lui, un omuletz mereu frustrat de ce exista acum (oricat de bun sau prost ar fi), un omuletz care pretindea ca la cursuri sa vina doar studentii interesati de materia lui, iar apoi era foarte uimit ca nu toti studentii sunt interesati de Retele de Calculatoare.

    Din cauza prezentei slabe (si datorita “talentului” de a preda), a amenintat ca pica 40% dintre studenti. Eu am vazut listele cu notele finale si apropo de corectitudine a facut foarte multe note de 4.1 in 5 (asta datorita interventiei sefului de catedra caruia nu ii convenea un numar asa de mare de restantieri).

    Pentru a se face si mai bine cunoscut de catre studenti, a organizat o intalnire cu studentii in semstrul urmator cursului sau. Din 130-140 de oameni din seria noastra au venit doar 5 sa il vada pe Rughinis.

    Pe Rughinis il voi situa intr-un clasament propriu al profesorilor undeva pe penultimul loc.

    Ciao

    Kpw - 5 februarie at 12:45 am
  7. behindblueeyez, din proprie experienţă îţi spun că felul în care studenţii percep cursul tău se reflectă în mod direct asupra evoluţiei unui profesor la curs, în special unul tânăr şi cu puţină experienţă.

    Nu încerc să-i găsesc scuze lui Rughiniş. Felul în care l-am cunoscut şi impresia [strict profesională] care mi-a lăsat-o s-a bazat pe o serie de discuţii purtate în jurul mesei de prânz. Posibil să-mi fi făcut o impresie greşită, de aceea am şi descris contextul.

    Faptul că omul are un dialog cu studenţii, oricât de controversat este acesta cred că e un lucru de apreciat. Când eram în Politehnică ţin minte că habar n-aveam unde au profesorii biroul în cazul în care doream să discutăm ceva cu ei, dar să ne mai certăm pe forumuri… E un pas înainte şi trebuie încurajat.

    Către restul: aţi încercat un dialog mai “diplomat” cu Rughiniş? Aţi încercat să-i spuneţi ce nu merge şi să-i daţi şi nişte argumente? Dacă pare prea arogant pentru voi, puteţi formula un pic mai elegant în “parcă merge mai bine un ton puţin mai părintesc”, presupun.

    O altă chestioară observată de mine e că altfel comunică un profesor cu un student care-i cunoaşte bine materia. Sunt convins că sunt/erau astfel de studenţi şi pe la voi (de exemplu, eu am parcurs în fugă cartea lui şi un procent destul de mare de cunoştinţe le asimilasem deja pe cont propriu — şi nu-s un zmeu). Câteva hint-uri în această direcţie ar fi fost bune, zic eu.

    Cu Răzvan Deaconescu aţi încercat să vorbiţi? Mi s-a părut un om foarte de treabă (am fost cazaţi în aceeaşi cabană la eLiberatica) şi extrem de deschis. Cred că ar fi un punct de plecare foarte bun. La fel şi Omar Choudary, care a fost asistent anul acesta, e un tip foarte OK (mi-a fost coleg de serie).

    Andrei - 5 februarie at 12:54 am
  8. Ia uita-te si pe site-ul asta:
    http://deceurascpoli.blogspot.com/2008/01/logica-este-irelevanta.html
    O sa vezi o parere a catorva oameni care au facut recent anumite materii cu el.

    Mishu - 5 februarie at 1:05 am
  9. Linkul e şi prin post, dacă eşti atent :)

    Andrei - 5 februarie at 1:08 am
  10. Ca să fiu puţin mai clar încotro bat: mare parte din articol a fost inspirat de postul intitulat Feedback de pe blogul De ce urăsc Poli?. Când un profesor dă impresia că e deschis la feedback, dar numai vreo 50 de oameni din 330 s-au hotărât să trimită un feedback, bun sau rău.

    Dacă mai întâi trebuie să vă convingeţi între voi să vă spuneţi părerea, cum va fi convins un profesor arogant cum îl descrieţi voi pe Rughiniş?

    Andrei - 5 februarie at 1:17 am
  11. A parea deschis la dialog si a nu fi de fapt dispus sa accepti alta parere decat a ta este destul de “talk killer” .

    Si RR si-a manifestat “deschiderea” la dialog pe forumul in care discuta cu noi (la care au participat multi din serie) cu mult inainte sa ceara feedback.
    Suficient incat sa fie clar ca orice feedback negativ va fi ignorat.

    behindblueeyez - 5 februarie at 1:19 pm
  12. … şi recent am primit un feedback pe messenger cum că Omar nu-i chiar aşa de deschis pe cum îl ştiam eu. Păcat.

    Andrei - 6 februarie at 7:03 pm
  13. .. ca să fim eufemişti. Cred că s-au folosit termenii defensiv şi violent.

    Citind comentariile celor de mai sus, îmi vine în minte episodul în care, la un test practic de la sfîrşitul semestrului, Rughiniş a instituit regula prezenţei doar cu un îndrumar scris de el, cumpărat (nu xeroxat), propriu (cu numele tău pe el), fapt care a stîrnit un val de indignare în rândul studenţilor. A urmat un fluviu de intervenţii pe forum, din partea studenţilor şi a asistenţilor, primii fiind năuciţi de absurditatea cererii, următorii devenind defensivi şi condescendenţi.

    Rughiniş a declarat că era o regulă nouă, că încercau să îmbunătăţească sistemul de evaluare (cu un an în urmă prezenţa era permisă fără niciun document asupra ta), că vor regândi metoda în anul următor. Într-un final, a făcut compromisul de a aşeza pe pupitru câte un îndrumar pe care studentul să-l poată răsfoi. O cale de mijloc care mi-a arătat ca RR încearcă să facă lucrurile să fie acceptabile pentru toate părţile implicate, trebuie doar să fim fermi pe poziţie, diplomaţi şi argumentaţi.

    E un tip cu multe defecte, însă ce cred că trebuie să apreciem sunt dedicaţia şi avântul cu care îşi tratează implicarea pedagogică. Zilele trecute ne-a declarat pe forum că la materia sa, Reţele de Calculatoare, a cheltuit din buzunarul propriu câteva milioane pentru ca echipa de câţiva asistenţi (mare parte studenţi de ani mari) să pună la cale testele parţiale. Şi-a admonestat public şi cu multă eleganţă asistenţii care au fost necorespunzători în replicile lor faţă de studenţi. Încearcă să facă lucrurile mai bune, de multe ori cu un exces de zel care poate deranja, însă cred că aş alege oricând varianta dură a unui RR decât moşmondirea astmatică a unui Zaharia sau robotizarea nepăsătoare a lui Cupcea, toţi membri ai vechii garnituri.

    Mădălina - 6 februarie at 8:32 pm
  14. Da, ne-a sufocat si pe noi cu eforturile lui cu partialul.

    Si eu care aveam impresia ca partialele fac parte din fisa postului…. hai sa ii felicitam pe asistenti ca se obosesc sa corecteze teme…ca e si mai extenuant decat partialele.

    Problema mea nu e ca incearca sa faca ceva (desi de multe ori o face prost si nediplomat - precum demersul cu indrumarul, de un materialism si un prost gust desavarsit …NU, NU apreciez faptul ca a facut un compromis… normalitatea nu e un lucru care sa merite aplauze).
    Problema e total lipsit de diplomatie si modestie (sunt multi alti profesori si asistenti care se zbat pentru scoala aia precum dl. Petrescu - http://blog.strainu.ro/personal/despre-laptopuri-si-politica/
    sau Vlad Posea cu aspi http://www.aspi.ro/ ) .

    Si totusi doar de la RR am auzit reprosuri la adresa studentilor gen cate face el pentru scoala si studentii ce nerecunoscatori sunt.
    Cred ca el gandeste la fel ca tine : se uita la Cupcea si Zaharia si isi zice “ce bun sunt! cat ma implic! astia nu ma apreciaza cum ar trebui”

    Partea cea mai tare este ca strategia asta chiar tine!Pozeaza intr-un mare fel in salvatorul politehnicii si studentii chiar il cred…probabil e vb. de obisnuinta romanilor de a avea un sef isteric.

    Eu apreciez mult mai mult diplomatia si implicarea care le-am vazut la dl. Trausan, la dl.Flondor, la dl.Petrescu…cu toate ca ei nu sunt asa populari ca RR.

    behindblueeyez - 6 februarie at 9:11 pm
  15. Stai tu linistit, Andrei si incearca sa fii mai cumpatat inainte sa-l caracterizezi ca “mana forte dar mana dreptatii”. Nu l-ai cunoscut personal, eu da. Este un fel de combinatie intre Hitler si CV. Tudor. Impresia mea este ca scopul d-lui e sa puna mana pe putere in A&C, nicidecum sa rezolve probleme studentesti, prin simplul fapt ca NU ii plac studentii.( si iti voi arata si de ce). Planul sau maret e pe termen scurt un fotoliu administrativ ceva( prodecan, etc.). O data cu moartea lui E. Andrei s-a ivit aceasta ocazie, o gramada de atributii vacante pe care vrea sa le acapareze in scurt timp.

    -Nu ii plac studentii, tipa la ei, injura in sala de curs( s-a intamplat la un partial), le-a zis celor din anul 3 ca studentii romani sunt “josnici” fiindca acestia nu prea dadeau pe la curs.
    -Aceste accese necontrolabile de furie le comite din 2 motive:

    1) Se simte ignorat( putini studenti la curs), nu are la cine sa se laude.
    2) Cultul personalitatii, egoism, o tine pe a d-lui, vrea sa centralizeze totul in mainile d-lui. Nu-i place sa fie contrazis si explodeaza( ca Hitler in intalnirile cu generalii sai).

    Stai tu linistit, pe forumuri a fost folosit un limbaj extrem de politicos si elevat la adresa d-lui. D-lui are la inceput o comportare reciproca, insa in momentul in care e pus in inferioritate( cum s-a intamplat cand i s-au pus paragrafele din legi care demonstrau negru pe alb ca magnifica regula proprie cu datul afara din laborator daca pici testul este ilegala), isi pierde calmul si predicatele si rabufneste in diverse si diverse aluzii si amenintari care nu au leg. cu subiectul( a se citi posturile respective de pe curs.cs.pub.ro)

    O alta slabiciune a d-lui este mania anti-copiat dusa la extrem si deja in sfera in care studentii la examen sunt potentiali infractori si trebuie sa-si miste muschii dupa un algoritm pe care si asistentii d-lui il gasesc masochist, desi recunoaste cu seninatate pe forumuri ca “a copiat si d-lui la 3 examene”. Bine, masuri de securitate se impun, insa nu masurile alea ce ating sfera imbecilismului, pana la urma( “Prietenii stiu de ce”).

    Faptul ca obligase aproape studentii sa-i cumpere toti cartea nu e o chestie de bani, cum s-a crezut. Deloc, un om care a investit sume bune in creearea unor grile cu citire magnetica etc( dar bani investiti in scopul POPULARITATII, nu neaparat in beneficiul studentilor) nu se uita la asa ceva. El pur si simplu dorea ca toti sa aiba cartea lui( care nu e nici prea buna, nici prea rea, e de un 7) in format orginal( NU accepta xeroxuri, i se pareau copii batjocoritoare pt. o mareata opera), la fel cum Hitler dorea ca fiecare membru din NSDAP si SS sa doarma cu o editie de “Main Keimpff” sub perna. Se poate lauda apoi cu o realizare mareata pe langa cei de la decanat: uite cum imi cumpara studentii cartea, ca pe paine calda, acest lucru ajutandu-l in lupta pentru ciolan.

    In incheiere, nu am nimic impotriva aspiratiilor d-lui, atata timp cat foloseste mijloace normale si democratice in atingerea lor, si atata timp cat isi face munca pt. studenti, din dragoste de profesorat. Insa astfel devieri comportamentale si masuri dictatoriale si “neconstitutionale :)” nu le voi tolera. Observ totusi ca incepe incet incet sa se mai cizeleze putin si sa reactioneze pozitiv la reactiile din jur. Intrebarea mea retorica este: “O face pentru studenti, sau inca numai pentru ciolan?”.

    Canaris - 11 februarie at 5:30 pm
  16. Am văzut destul de multe comentarii pe forumuri şi întregul lor context. Opiniile scrise mai sus de mine sunt bazate [şi] pe ce s-a discutat între voi şi Rughiniş.

    Oare sunt singurul care crede absurdă atitudinea de a cita paragrafe din lege? OK, nu are dreptate dacă e să luăm lucrurile ad literam, dar contează mai mult spiritul legii. Dacă nu mă înşel, profesorii n-au voie să bată copii, totuşi încă mai sunt învăţători la clasele primare care mai aplică regula cu rigle la palmă şi nimănui nu i se pare ilegal acest lucru (sau…?).

    Ce contează cel mai mult în acest întreg context e ca studenţii să câştige. Personal, nu-mi pasă cine va avea statuie peste 5 ani în faţa Rectoratului. Contează ca sistemul de învăţământ să evolueze. Ca studenţii să simtă că au făcut ceva util în cei 4-5 ani şi să aibă o şansă reală pe piaţa de muncă.

    Însă a te pune de-a curmezişul nu e o soluţie. Poţi să-i demonstrez lui Rughiniş că greşeşte. Bravo, habar n-are ce scrie în lege. Eşti un erou.

    Apoi ce?

    Andrei - 11 februarie at 9:38 pm
  17. Ma bag ca musca’n lapte dar na …democratie.

    1) eu am o dilema. deci domnul Rughinis s-a hotarat ca cei care rateaza un test de laborator nu pot intra in acel laborator.
    bun … sa analizam situatia. Dac domnul RR vrea ca studentii sa invete de ce nu-i lasa in laborator ? Stiu din proprie experienta ca studentii de la A&C nu se tin de caterica in laboratoare.
    Si tot din proprie experienta stiu ca venind la un laborator de RC chiar si fara a fi citit capitolul din carte pleci cu suficiente informatii in cap.
    Asa ca inainte sa ne luam de legi si spirit mai bine sa analizam utilitatea acestei metode si binele pe care il face studentilor.

    Disclaimer: e posibil sa-mi lipseasca mie parte din imagine dar daca nu-mi lipseste treaba e neagra rau de tot.

    2) “poti sa-i demonstrez lui Rughinis ca greseste”. Exact asta trebuie facut. Trebuie ca studentii sa spuna : “nene ..treaba asta ne deranjeaza si nu e fair”. Trebuie sa putem influenta tot procesul asta dement de educatie. Si trebuie sa judecam vorbe nu fapte.

    Am niste cunostinte care sunt laboranti la USO( utilizarea sistemelor de operare). Baietii astia, dintre care am onoarea si placerea de a-l considera pe unul a-mi fi prieten, si-au sacrificat nu stiu cate ore pe zi din timpul lor liber, in fiecare zi, si-au busit mediile pentru ca in loc sa-si faca temele lor faceau tot felul de smekerii care sa motiveze studentii gen : concursuri online de cunostinte legate de domeniu, teme genial facute ( au scos o mica imagine de linux modificata de ei pe care studentii faceau o tema si care apoi era trimisa inapoi la laboranti, fiind corectata automat) samd.
    Si stii ce s-a intamplat la sfarsit ??? Oamenii astia au primit un ropot de aplauze la ultimul curs.
    N-au cerut respect, nu au fortat pe nimeni sa invete, nu au dat in cap cu parul, nu au urlat, nu au facut scene, nu au amenintat, nu s-au plans.
    Si sunt niste pusti de 23-24 de ani.

    Vreau revolutia sitemului de invatamant, dar vreau o revolutie adevarata.
    Pe mine nu ma incalzesc ideile de genul : ” hai sa fim totusi ok cu omu ca el incearca …”. Viata nu recompenseaza incercatul.

    PS: zi lunga, examene, durut capul, e posibil sa fiu ilogic :D.

    Just me - 12 februarie at 12:50 am
  18. hmmm….. mai sus trebua sa fie : ” sa judecam FAPTE nu VORBE”. :))

    Just me - 12 februarie at 11:49 am
  19. Pai Andrei, scuza-ma, nu i-a pus nimeni citate din lege DIN PROPRIE INITIATIVA. Domnul Rughinis le-a CERUT personal. I s-a zis decat ca este o masura ilegala, si d-lui a cerut: “Arata-mi si mie unde anume in lege scrie ca e ilegal”.

    Nimeni nu incearca sa-i demonstreze nimic d-lui Rughinis si n-are nimic cu d-l Rughinis, atata timp cat se comporta si d-lui normal.”Respecta-ma ca sa te respect”. Daca nu, exista si alti insi cu modalitati si mai eficiente, si mai normale de a face reforma( gen Razvan Deaconescu).
    Vad ca tu mergi pe ideea lui Che Guevara ca “Intr-o revolutie scopul scuza mijloacele”, dar vezi ca, precum zice si d-l N.Tapus : “Totul in viata se plateste”. Ai grija ca pretul sa nu fie un pic cam mare pt. realizarea acestui acest scop.

    Canaris - 12 februarie at 1:22 pm
  20. @Canaris, nu-s atât de che-guevarian pe cât ar putea lăsa de înţeles textele de mai sus. Doar că am fost şi eu în situaţia de a face ceva benefic pentru A&C şi n-am reuşit decât să mă lovesc de persoane greu de urnit şi mi-aş fi dorit atunci să găsesc şi alte persoane entuziaste ca mine şi dispuse la puţin efort.

    Mult mai des am găsit o atitudine uşor ostilă şi plină de superioritate şi când începi să dai citate din lege ca să arăţi că tu ai dreptate (se mai numeşte şi “a merge până în pânzele albe”) nu arată deloc dorinţa de a construi. Da, OK, Rughiniş greşeşte. Numai că nu pare genul de om nebun care face a doua zi ce a visat noaptea. Partea introductivă din articol exact asta vroia să sublinieze: omul gândeşte puţin paşii următori şi face ce crede el că e mai bine.

    Ideea nu e să avem un scop care scuză mijloacele, ci să avem un punct de plecare. Dar trebuie să existe un grup de 10-15 studenţi care să doreasca să facă ceva şi să aibă suportul majorităţii. De exemplu, când s-a hotărât ca Mario Popescu să nu fie reprezentatul studenţilor în Senat şi a fost ales tot Bogdan Tiganoaia, a protestat cineva în afara mediului virtual? S-a dus mulţimea cu jalba în proţap la Decan? Şi când zic “mulţime” mă refer la mai mult de 10 studenţi…

    Toate chestiunile astea sunt legate. Sau poate doar eu văd o legătură.

    @Just me, când zici de aplauze, te referi cumva la:

    http://anaconda.cs.pub.ro/~razvan/pub/PremiereUSO.mp4

    oare?

    Andrei - 12 februarie at 3:46 pm

Leave a Reply