Frumuseţea unui cod

De câteva ori am fost întrebat, de prieteni sau de membri ai familiei mele, care este motivul pentru care am ales să încep o carieră ca programator. Răspunsul meu a fost de fiecare dată atât de simplu încât probabil că n-a mulţumit pe nimeni: pentru că altceva nu ştiu să fac.

Povestea ar începe undeva prin ‘93 când am făcut două module de programare în BASIC pe nişte maşini HC ‘85 în clădirea de lângă cinematograful Patria, actualul Cărtureşti. Atunci ai mei mi-au cumpărat un sistem întreg HC ‘91 cu unitate de floppy şi monitor monocrom. Pe care l-am folosit aproape exclusiv pentru jocuri şi a sfârşit prin a fi vândut pe 50 de dolari, bani cu care mi-am luat o geacă Diesel din Prisma.

Nu acela a fost genul de expunere care m-a adus spre programare, deoarece ţin minte că nu gândeam foarte mult paşii unui program şi multe instrucţiuni erau empirice (ţin minte că îi explicam tatălui meu că nu va merge pentru că pur şi simplu nu merge — şi el nu era de acord cu argumentele mele “ştiinţifice”).

Primul pas spre IT l-am făcut în vara dinaintea clasei a IX-a. Intrasem la o clasă de matematică-informatică şi auzisem că se face Pascal aşa că mi-am luat o carte scrisă de un autor român (parcă “Învăţaţi limbajul Pascal în 12 lecţii” de Bogdan Pătruţ) şi m-am apucat să citesc despre Pascal şi să înţeleg cum se fac programele, fără să am un calculator la dispoziţie. În timpul liceului am avut un mic avantaj faţă de restul colegilor, deşi am făcut C, avantaj care s-a conservat pentru că parcă înţelegeam mai uşor cum să faci un program. “Furasem” de la profesoara de informatică nişte mici trick-uri, gen cum să folosesc debugger-ul din Borland C++ 3.1, IDE-ul pe care-l foloseam în liceu, despre breakpoint-uri şi watch-uri.

Încă din liceu simţeam, măcar intuitiv, că aveam o abordare diferită când venea vorba de scris codul. De fiecare dată când codul era scris în fugă aveam o senzaţie de disconfort. Iar un cod scris bine mă făcea tot timpul un pic mai fericit.

Am lecturat recent eseul lui Yukihiro “Matz” Matsumoto din Beautiful Code intitulat Treating Code As an Essay. Următorul paragraf m-a făcut să-mi aduc aminte de vara lui 2006:

What makes a computer program readable? In other words, what is beautiful code? Although different people have different standards about what a beautiful program might be, judging the attributes of computer code is not simply a matter of aesthetics. Instead, computer programs are judged according to how well they execute their intended tasks. In other words, “beautiful code” is not an abstract virtue that exists independent of its programmers’ efforts. Rather, beautiful code is really meant to help the programmer be happy and productive. This is the metric I use to evaluate the beauty of a program.

Acum aproape doi ani făceam o schimbare majoră în viaţă şi renunţam la Automatică & Calculatoare şi porneam pe un drum nou, unde Ruby era limbajul de programare şi Ruby on Rails era platforma aleasă. Iar la momentul respectiv eram Microsoft Student Partner, aveam contacte foarte bune cu o serie de persoane din cadrul Microsoft România şi experienţă pe .NET Framework.

Citind eseul lui Matz mi-am adus aminte de Adrian Spinei la Wurbe #2 care spunea că “n-o să mă convingeți cu Ruby”. Şi mi-am adus aminte de ce am plecat de la C# şi .NET: pentru că îmi este mult mai uşor să scriu cod frumos în Ruby. Şi pentru că un cod frumos mă face mai fericit şi mai productiv.

Şi acelaşi lucru îl fac în general în viaţă: încerc să aduc cât mai aproape de mine oameni şi lucruri care mă fac fericit şi mai bun. Şi în ultima vreme simt că am reuşit.